M-am mutat

17 Octombrie 2009
Din 15 octombrie mă găsiţi aici: http://florinhalalau.blogspot.com
  • Share/Bookmark

Româna anapoda XII

11 Octombrie 2009
Pe 22 noiembrie ne vom alege preşedintele. Conform DEX-ului, funcţia şi conducerea activităţii preşedintelui poartă numele de preşedinţie. Din păcate, am auzit de multe ori, inclusiv la candidaţi pentru această funcţie, pronunţîndu-se preşedenţie. Nu ştiu de unde acest e în loc de i, că doar nu se spune preşedente. Poate doar în cazul lui Ion Iliescu, care, fiind preşedinte în funcţie, şi-a schimbat dantura (care să ascundă vechea limbă apud Alexandru Andrieş), am putea vorbi de preşedentiţie. Dar niciodată de preşedenţie.
  • Share/Bookmark

Doina românească inclusă în patrimoniul intangibil al UNESCO

4 Octombrie 2009

Mai întîi pe blogul lui Mihnea Măruţă, apoi pe
Hotnews, a apărut informaţia că la reuniunea de la Abu Dhabi desfăşurată între
28 septembrie şi 2 octombrie 2009, doina a fost inclusă în patrimoniul
intangibil al UNESCO. Ministerul Culturii şi Institutul de Etnografie Constantin Brăiloiu au realizat un film
cu această ocazie. Iată un eveniment cu care merită să ne mîndrim.

 

  • Share/Bookmark

Moara lui Assan

2 Octombrie 2009

Există încă în Bucureşti prima moară cu aburi din
România, construită în 1853 de Gheorghe Assan şi Ioan Martinovici în zona Obor
- Lizeanu. A fost prima construcţie industrială din capitală. Din păcate,
interesul imobiliar face ca acest monument al arhitecturii industriale să se
afle într-un stadiu avansat de degradare. Cîteva clădiri au fost deja demolate,
iar construcţia principală cunoscută şi sub numele de Vaporul lui Assan nu se simte nici ea prea bine. Chiar dacă este
considerată monument istoric de valoare naţională, Sper să se găsească nişte
oameni cu scaun la cap care să salveze ansamblul. Nu mai suntem totuşi pe
vremea lui Ceauşescu, cînd se demola la o simplă mişcare a mîinii
conducătorului.

 
 
 
 
 
 
 
  • Share/Bookmark

Cîmpulung cu 18 ani în urmă

30 Septembrie 2009

st1:*{behavior:url(#ieooui) }
Luni dimineaţa. Gara Basarab. Valiză din lemn, împrumutată. Mă întîlnesc cu Duţu Gîlea, pe care îl cunoscusem la vizita medicală. Mergem cu trenul pînă la Goleşti. În gară, un bufet cu votcă ieftină. Suntem deja vreo zece. De aici schimbăm pentru Cîmpulung cu o cursă locală. În compartimente bănci de lemn. Se asortează cu valizele. Ajungem pe strada I.C. Frimu şi ne aliniem în curtea cazărmii. Primim efectele. De azi sîntem militari. TR-işti, adică militari cu termen redus. 6 luni. Era 30 septembrie 1991. Am stat în Cîmpulung aproape 4 luni. În acea iarnă, temperatura în dormitorul comun ajungea, încălzită de 30 de suflete, la 6 grade. La sfîrşitul lui ianuarie 1992, tot plutonul TR a fost mutat la Măgurele, lîngă Bucureşti. Tot jandarmi. Ceea ce mi-a rămas în amintire este drumul pînă la poligonul de tragere, situat la o distanţă de 15 km dus-întors. Şi faptul că am învăţat să joc bridge. Camarazii cu care m-am înţeles cel mai bine au fost Cristi Bojincă, Mugurel Ilie, Silviu Pisculungeanu şi Nicu Predeşel. Dacă vreunul dintre ei îşi caută numele pe google, poate ajunge şi pe-aici.

  • Share/Bookmark

Monarhie sau republică

26 Septembrie 2009
Reducerea numărului de parlamentari printr-un referendum va duce la
schimbarea Constituţiei. Dar este acest lucru cea mai importantă modificare?
Nimeni nu mai vorbeşte astăzi de forma de guvernămînt a României. Republica a
fost instituită la 30 decembrie 1947 de comuniştii sprijiniţi de sovietici.
Funcţia de preşedinte a fost instituită de Nicoale Ceauşescu în 1974. Nu sînt
întîmplări de care să ne aducem aminte cu mîndrie patriotică. De aceea, întreb
astăzi dacă nu cumva un referendum pe tema monarhie
constituţională, republică parlamentară sau republică prezidenţială
ar fi
mai potrivit.
  • Share/Bookmark

Mîndria de a fi paraguayan

22 Septembrie 2009

Cînd Constantin Noica publica Sentimentul românesc al fiinţei, Emil Cioran îl lua peste picior şi
se întreba retoric de ce n-ar exista şi un sentiment paraguayan al fiinţei. După
mai mult de 30 de ani, Traian Băsescu ne urechează pe cei care nu am fi
suficient de patrioţi. În Gândul a
început o dezbatere pe această temă. Andrei Pleşu pune punctul pe i şi
subliniază: Dacă românii sunt Enescu şi
Brâncuşi, mă bucur să fac parte din aceeaşi comunitate cu ei. Dar dacă românii
sunt Emil Bobu, Aurelian Bondrea, nu sunt prea încântat de vecinătate
. Şi
eu sunt mîndru că fac parte din acelaşi popor cu Andrei Pleşu. Dar nu pot fi
patriot şi să ţin cu toţi românii în toate situaţiile. Nu pot ţine cu Dinamo în
cupele europene. Nu pot fi de acord cu atitudinea şi cu faptele clanului mafiot
Becali şi consider că influenţa pe care o au în fotbalul românesc aceste personaje de
mahala este o ruşine naţională. Nu pot fi mîndru că sînt român cînd cohorte de
cetăţeni tîlhăresc şi cerşesc prin toată Europa cu paşaport românesc. Nu mă
simt compatriot cu antimaghiarii de Bărăgan, cu nostalgicii comunismului sau cu
populiştii adoctrinari vopsiţi în liberali. Nu mă simt fratele lui Ion Iliescu,
Corneliu Vadim Tudor sau al Elenei Udrea. Şi ca să revin la Andrei Pleşu: a spune «sunt mândru că sunt român» e
totuna cu a spune «sunt mândru că am nasul cârn
. Dar poate că simt aşa
pentru că nu sunt un rromân verde, ci o corcitură româno-polonezo-austriaco-cehă.
Alţii ar spune că am patru motive să fiu mîndru.

  • Share/Bookmark

Bucureştiul văzut de pe Arcul de Triumf

19 Septembrie 2009

Marin Sorescu a văzut Craiova din car şi i s-a
părut cel mai frumos oraş din lume. Eu am avut ocazia să mă urc în Arcul de
Triumf şi să văd Bucureştiul de acolo. Este foarte frumos, mai frumos decît îl
putem vedea de la nivelul solului. Şi ce este mai important, zona este mai
puţin afectată de construcţiile ceauşiste şi douămiiste. Cu excepţia Casei
Presei şi a clădirii de birouri din Piaţa Charles de Gaulle. În rest, bulevarde
largi, case frumoase şi mult verde.

 
Spre Domenii:
 
 
 
Spre Piaţa Presei:
 
 
Spre Herăstrău:
 
 
Spre Televiziune:
 
 
Spre Piaţa Victoriei:
 
  • Share/Bookmark

Silviu Tabac

7 Septembrie 2009
 
 
Ne-am reîntîlnit la Chişinău cu un prieten foarte bun. Apartamentul lui din strada Florilor, plin de cărţi şi de bun gust, este o destinaţie obligatorie pentru noi atunci cînd ne aflăm în cealaltă capitală românească. Pentru că ne simţim foarte bine în compania lui. Întotdeauna discuţiile alunecă uşor de la un domeniu la altul: istorie, politică, heraldică, domeniul forte al lui Silviu. De altfel, zilele acestea îşi definitivează lucrarea pentru care va primi titlul de doctor habilitat.
 
 
 
 
 
Dar să nu vi-l închipuiţi pe Silviu ca pe un intelectual rigid. Dimpotrivă. Are un foarte dezvoltat simţ al umorului, este mucalit pînă la Dumnezeu şi în acelaşi timp are o rigoare de tip german. Este un interlocutor plin de farmec şi cu el nu te plictiseşti niciodată. Am fost cu toţii la Muzeul de Istorie a Moldovei pentru a vizita expoziţia Ecouri de peste veacuri. Ştia foarte multe detalii despre exponate, care hrisoave ale lui Ştefan cel Mare fuseseră fabricate în secolul al XIX-lea, care drapele moldoveneşti medievale în subteranele PCRM.
 
 
 
 
 
Altădată, în Bucureşti am fost la un tîrg de antichităţi la Palatul Şuţu din Bucureşti. Plimbarea prin curtea muzeului a fost un curs de viaţa de zi cu zi în România de acum 100 de ani, pe care Silviu ni l-a predat cu erudiţie şi talent.
 
 
 
Sper ca pînă la urmă, Silviu să accepte invitaţia de a deveni colaborator al acestui blog şi astfel spusele mele de mai sus să-şi găsească grabnic acoperirea. 
  • Share/Bookmark

Bazaconii cu Ion Bazac

17 August 2009

Ştim cu toţii starea
sistemului sanitar românesc. Un motiv în plus să ne dorim să fim sănătoşi. În
spitale, avem bolnavi care dorm cîte doi în pat şi care trebuie să vină cu
medicamentele de acasă. Nu există suficienţi reactivi pentru efectuarea
analizelor. Farmaciile nu îşi recuperează banii pentru medicamentele gratuite
şi compensate. Medicii de familie sînt copleşiţi de birocraţia documentelor şi
situaţiilor pe care trebuie să le întocmească. Sigur că ministrul Ion Bazac nu
poate fi considerat răspunzător pentru toate acestea. Este ministru de mai
puţin de un an. Ceea ce a putut să facă în acest scurt interval de timp a fost doar
să schimbe directorii de spitale cu alte simpatii politice decît ale alianţei
de guvernare. Dar important este că şi-a propus obiective măreţe. Şi că a
identificat principala problemă a sănătăţii româneşti: Avem prea multe spitale!
Ce este cu dezmăţul ăsta? Dacă vor fi mai puţine, şi numărul pacienţilor
nemulţumiţi va descreşte în mod corespunzător, iar medicamentele vor putea fi
împărţite mai judicios. Iar dacă lucrurile nu se vor îndrepta nici după această
măsură înţeleaptă, se va trece la planul B. Tratament ambulatoriu cu cianură,
la domiciliul şi pe cheltuiala bonavului. 

  • Share/Bookmark

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A